Insula Paştelui (sau Rapa Nui) este o insulă polineziană din sud-estul Oceanului Pacific, aflată în cel mai sud-estic punct al triunghiului polinezian. Teritoriu special al statului Chile, anexat în 1888, Insula Paştelui este faimoasă pentru cele 887 de statui monumentale, denumite moai, statui create de către primii locuitori ai insulei. Rapa Nui este considerată de către UNESCO drept patrimoniu universal, cea mai mare parte a insulei fiind declarată Parc Național (Parcul Naţional Rapa Nui). În perioada modernă, insula a servit ca avertisment în ceea ce priveşte degradarea culturală şi de mediu la care se poate ajunge prin exploatarea iraţională a resurselor. În prezent această teorie este contestată de către etnografi şi arheologi, care susţin deopotrivă că aducerea bolilor de către europeni plus deportarea locuitorilor pe post de sclavi, au devastat populaţia indigenă în secolul XIX şi au avut un impact social mult mai mare decât declinul mediului înconjurător. De asemenea apariţia de specii noi de animale pe insulă (cum ar fi şobolanii şi oile), aduse de către colonişti, a avut un impact devastator asupra florei locale, care aroape că a dispărut între anii 1930-1960. (Sursa: Wikipedia)
Izolată în Oceanul Pacific, Insula Paştelui, o imensă rocă vulcanică, îşi datorează faima uriaşilor de piatră ridicaţi pe altare imense.
Totuşi, insula rămâne o enigmă. De ce a dispărut pădurea de aici? De ce s-au prăbuşit statuile uriaşe? De ce cariera de piatră a fost abandonată peste noapte? Unii savanţi cred că suntem aneninţaţi de o catastrofă ecologică asemănătoare dacă nu suntem atenţi cu mediul înconjurător.
Din anul 2000, echipe de experţi din domenii variate au cercetat adâncurile insulei, încercând să înţeleagă trecutul. Fiecare sit oferă noi descoperiri şi noi surprize, iar acest film documentar online dezvăluie concluziile echipelor de cercetători: nu războaiele sau conflictele au dus la dispariţia civilizaţiei de pe insulă, ci despăduririle masive petrecute în urmă cu mii de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.