Australia ocupă locul întâi în ceea ce priveşte emisiile de dioxid de carbon, cu aproape 21 de tone anual, pe cap de locuitor, depăşind Statele Unite cu 4%, potrivit unui raport „Maplecroft“, companie britanică de consultanţă pentru riscuri.
În top cinci se mai află Canada, Olanda şi Arabia Saudită.
Dar, tot din ţara cangurilor, ne parvin şi veşti bune, care, ca o părere personală, pot fi aplicate imediat în toate ţările ce iau în calcul cu adevărat varianta unei lumi mai curate. Chiar aici, pe AQVILA, a fost postat un material (text şi film), în care punea în discuţie marele pericol al planetei, rezultat din pungile şi sticlele din plastic.
Iată că locuitorii dintr-un orăşel australian, Bundanoon, situat undeva în sudul ţării-continent, şi-au anunţat intenţia de a renunţa definitiv la apa îmbuteliată în modernele PET-uri. Mândria lor de a fi primii în lume ce au adoptat o astfel de iniţiativă ecologică este justificată, cu atât mai mult cu cât este solicitată chiar o lege, prin care să fie interzisă în totalitate comercializarea în acel oraş a oricărei băuturi ambalată în recipiente din masă plastică.
Un prim pas a fost deja făcut în acest sens, iar votul exprimat în consiliul municipal din Bundanoon nu mai lasă loc niciunei interpretări: 350 pentru şi 1 împotrivă, a permis, deocamdată, adoptarea unei hotărâri prin care se interzice îmbutelierea, transportarea şi comercializarea apei în recipiente din plastic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.